Arvo Pärt îl omagiază pe Ghenadi Rojdestvenski

Maestrul Arvo Pärt împreună cu Arvo Pärt Centre au adus un ultim omagiu pianistului şi dirijorului rus Ghenadi Rojdestvenski (4 mai 1931 – 16 iunie 2018), ce a plecat la Domnul în data de 16 iunie.
Timp de peste 40 de ani, Rojdestvenski a dirijat compoziţiile semnate de Arvo Pärt în cele mai mari săli de concerte ale lumii.
Rojdestvenski este şi cel ce a înregistrat „Cantus in Memoriam Benjamin Britten“ alături de BBC Symphony Orchestra.

Pe lângă o îndelungată colaborare, Arvo Pärt și Ghenadi Rojdestvenski au fost legaţi şi de o trainică prietenie. În vara anului 2013, dirijorul împreună cu soția sa, Victoria Postnikova, l-a vizitat pe maestrul Arvo Pärt la Laulasmaa, urmărind cu interes etapele înființării Centrului Arvo Pärt și a arhivelor sale.
Deplin recunoscător, Arvo Pärt își amintește de prietenia și colaborarea cu îndrăgitul muzician:
„Ghenadi Rojdestvenski a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai mari dirijori ai vremii noastre. Iubite prieten și coleg, am avut marea şansă de a-ţi admira talentul artistic şi fabuloasa ta tehnică dirijorală…
Nu voi uita niciodată faptul că, în urmă cu aproape 40 de ani, ai dirijat premiera lui „Cantus“ în Anglia, la Royal Albert Hall cum nu voi uita nici de recentul concert de pian, „Lamentate“, pe care l-ai dirijat în Sala de Concerte din Estonia în care se afla şi iubita ta soție, Victoria Postnikova.
Avea să fie una dintre cele mai frumoase interpretări ale acestei compoziții.
Odihnește-te în pace, dragul meu prieten.
Îţi mulțumesc.

Arvo Pärt“
Arvo și Nora Pärt, împreună cu Centrul Arvo Pärt, transmit pe această cale sincere condoleanțele familiei şi prietenilor lui Ghenadi Rojdestvenski.

Centrul Arvo Pärt participă la Noaptea Muzeelor din Estonia

Foto: Birgit Püve

Foto: Birgit Püve

Pe 19 mai, Centrul Arvo Pärt va bifa o nouă prezenţă la Noaptea Muzeelor din Estonia. Va fi pentru ultima oară când doritorii vor putea vizita Centrul în actuala sa locaţie din vila Aliina. În acest an Noaptea Muzeelor va fi dedicată celei de-a 100-a aniversări a Republicii Estonia.

Programul Nopţii Muzeelor de la Centrul Arvo Pärt va include un concert al tinerilor muzicieni de la liceul de muzică din Tallinn, ce vor interpreta lucrări ale compozitorilor estonieni precum şi o conferinţă a scriitorul Tõnu Õnnepalu (transmisă şi în cadrul ciclului de emisiuni radiofonice Universitatea de Noapte) despre semnificația sfințeniei și a sfintelor slujbe.
La fel ca în anii precedenți, vor fi organizate tururi ghidate iar evenimentul se va încheia cu un concert nocturn.

Orchestra de Cameră din Tallinn a aniversat 25 de ani de activitate

Compozitorul Arvo Pärt și Centrul Arvo Pärt a adresat sincere felicitări Orchestrei de Cameră din Tallinn cu prilejul împlinirii a 25 de anid e existenţă!

Arvo Pärt, Veljo Tormis, Tõnu Kaljuste, Orchestra de Cameră din Tallinn şi Corul de Cameră al Filarmonicii din Estonian (1999). Foto: Tõnu Tormi

Timp de un sfert de secol, Orchestra de Cameră din Tallinn (TCO) a fost una dintre emblemele vieții muzicale estoniene, oferind numeroase momente muzicale unice publicului autohton și mondial.
Încă de la înființare, TCO s-a impus ca unul dintre cei mai remarcabili interpreţi ai lucrărilor semnate de Arvo Pärt, unul dintre primele lor proiecte de anvergură fiind cel din 1993, când Tõnu Kaljuste a înregistrat „Te Deum“ (ECM) semnat de Pärt împreună cu Corul de Cameră al Filarmonicii din Estonia.
TCO a interpretat numeroase lucrări de la Pärt la în cadrul zilelor Arvo Pärt, lansate în 2010. Tot la inițiativa lui Tõnu Kaljuste, orchestra a interpretat concerte cu compoziţiile lui Pärt în marile săli de concerte din Europa, dar și în Carnegie Hall din New York și la Kennedy Center, precum și în Japonia, Mexic și în cadrul altor mari festivaluri muzicale.
TCO a realizat, de asemenea, şi înregistrări unice pentru casa de discuri ECM Records: „Te Deum“ a fost urmat de „Litany“ (1996), „In Principio“ (2009) și „Adam’s Lament“ (2012), ultimul disc fiind recompensat şi cu un premiu Grammy.
Anul 2018 se arată un an plin pentru TCO, încă din luna ianuarie concertând în Olanda, Anglia, Irlanda și Belgia alături de cu Corul de Cameră al Filarmonicii din Estonia. De asemenea, Orchestra de Cameră din Tallinn a fost unul dintre principalii interpreți ai Festivalului Arvo Pärt din Bruxelles.
Dorim şi noi multe succese muzicale Orchestrei de Cameră din Tallinn în deceniile viitoare!

„Simfoniile“ lui Arvo Pärt – un nou CD lansat de ECM Records

Casa de discuri ECM Records va lansa un nou CD cuprinzând cele patru simfonii semnate de Arvo Pärt. Lucrările, din diferite etape de creaţie ale marelui compozitor, vor fi interpretate de de Filarmonica NFM Wrocław condusă de Tõnu Kaljuste.

Arvo Pärt afirmă că fiecare dintre simfoniile sale reprezintă un univers ce merge într-o altă direcţie, ascultătorilor fiindu-le necesară o busolă pentru a afla drumul cel bun.

Lucrările sunt aranjate cronologic, pentru a ne ghida mai uşor în călătoria muzicală a lui Pärt.

Reunind aceste compoziţii Tõnu Kaljuste este de părere că avem în faţă de fapt o singură mare simfonie: „Eu văd lucrările lui Arvo Pärt ca pe o biografie și sper că, având lângă noi acest album, ne putem reaminti ce înseamnă Arvo Pärt. Să nu uităm că el s-a afirmat mai întâi în muzica neo-clasică și serială, continuând cu o compoziție în care a intrudus colajul muzical căreia i-a urmat o lucrare aflată sub influenţa muzicii sacre timpurii și în cele din urmă, prin Simfonia a IV-a, ajungând la o compoziţie confesională, plină de rugăciune, pocăință și patimi”.

Tõnu Kaljuste și Filarmonica NFM Wrocław au înregistrat toate cele patru simfonii la Forumul Național de Muzică de la Wrocław, Simfonia nr. 3 fiind înregistrată în octombrie 2015, iar Simfoniile nr. 1, 2 și 4 în august 2016.

Tõnu Kaljuste a înregistrat numeroase lucrări semnate de Arvo Pärt, editate de ECM, în 2014 fiind premiat cu un Grammy în categoria “Cea mai bună interpretare corală”  pentru “Adam’s Lament” semnat de Arvo Pärt.

CD-ul va fi însoțit de o broșură de 27 de pagini cuprinzând un eseu semnat de Wolfgang Sandner despre simfoniile lui Arvo Pärt.

Albumul va fi lansat pe 20 aprilie.

Are loc premiera mondială a lucrării „Şi am auzit un glas… / Ja ma kuulsin hääle…“

Cu ocazia împlinirii a 800 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Salamanca, cea mai veche universitate din Spania, va avea loc un concert extraordinar în data de 18 februarie 2018, în care va avea loc premiera unei noi compoziţii a cappella semnate de Arvo Pärt, „Şi am auzit un glas… / Ja ma kuulsin hääle…“
Ansamblul vocal danez „Ars Nova“ din Copenhaga va interpreta această nouă lucrare în capela Colegiului Fonseca din Salamanca (Capilla del Colegio Mayor Fonseca), sub bagheta lui Paul Hillier. În cadrul concertului intutlat „Old World, New World“ vor mai fi interpretate şi alte lucrări corale semnate de Pärt precum „Bogoróditse Djévo“ (1990), „Virgencita“ (2012/2013) și „Kleine Litanei“ (2015).
Lucrarea „Şi am auzit un glas… / Ja ma kuulsin hääle…“ are la bază un verset din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul: „Şi am auzit un glas din cer, zicând: Scrie: Fericiţi cei morţi, cei ce acum mor întru Domnul! Da, grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei.“ (14:13)
Despre aceste rînduri Arvo Pärt avea să îşi amintească:
„Acest verset mi-a rămas în minte acum 20 de ani, când am aflat că bunului meu prieten și colaborator Konrad Veem, arhiepiscop al Estoniei în Suedia, a plecat la Domnul. Am primit vestea dintr-o epistolă a soţiei sale ce includea acest pasaj al Apocalipsei dintr-o traducere estonă a Sfintei Scripturi. Rîndurile acestea m-au atins profund. De obicei, expresia „odihnească-se de ostenelile lor“ este tradusă literalmente în estonă dar mai există şi o altă versiune ce folosește cuvintele „răsuflînd de ostenelile lor“. Vorbim de cei ce nu mai sunt în lumea noastră, dar care, prin ultima lor suflare, rămîn cu noi. Aceasta este probabil viața veșnică şi de aceea cred că această versiune estonă a textului ne oferă o interpretare unică pentru cea mai mare dintre taine.“
Compoziţia este cu atât mai specială cu cît este interpretată în limba natală a marelui compozitor.
„Şi am auzit un glas… / Ja ma kuulsin hääle…“ a fost scrisă la comanda Universităţii din Salamanca și a Centrului Național de Difuzare Muzicală din Spania (Centro Nacional de Difusión Musical). Pe lângă compozițiile lui Arvo Pärt, programul concertului va mai include și lucrările de Christian Wolff, John Cage, Hernando Franco, Manuel de Sumaya, Alonso Lobo și Abraham Wood.
Ansamblul „Ars Nova“ din Copenhaga va prezenta acelaşi concert şi la Centrul de Arte Regina din Sofia pe 19 februarie și la Salonul Noble de la Diputación din Badajoz în data de 20 februarie.

Ceremonia de decorare a marelui compozitor eston Arvo Part

La data de 20 februarie 2017 a avut loc, la sediul ambasadei, ceremonia de decorare a marelui compozitor eston Arvo Part.

Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a conferit maestrului Arvo Part ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer ”în semn de apreciere pentru dăruirea, talentul și spiritul inovator de care a dat dovadă, în întreaga sa creație muzicală, precum și pentru deschiderea arătată față de valorile culturale românești”.

Corul Byzantion a concertat în Estonia

În perioada 1-2 februarie, membrii corului Byzantion au susținut două concerte de muzică psaltică cu titlul „Vocile Bizanțului” în Estonia (Tallinn și Pärnu), la invitația fundației „Eesti Kontsert”. După ce edițiile anterioare au adus pe marile scene ale Estoniei coruri din Georgia, Epigt, Grecia sau Armenia, anul acesta a fost rândul României să fie reprezentată prin tezaurul inegalabil al artei psaltice.

Momentul central l-a reprezentat concertul din catedrala „Sfântul Nicolae” (sec. XIV), un edificiu impunător, dar și un martor al istoriei mult încercate de războaie a poporului estonian. Repertoriul abordat a inclus piese diverse și reprezentative pentru diferite perioade și stiluri, interpretate în limbile română, greacă și slavonă. Astfel, imnul protocreștin din papirusul egiptean 1786 (Oxyrrynchos, sec. III), reprezentând primul document muzical creștin, Aliluia și prochimenul Domnul a împărățit, în stil paleoromaic (Grecia Magna, sec. VII – XIII), cântarea la Schimbarea la Față, în glasul varis, de Sfântul Ioan Cucuzel (sec. XIII – XIV) și troparul la litie de Petru Berechet (înc. sec. XVIII) sunt doar câteva piese ce au purtat auditoriul pe drumul fascinant al psaltichiei. Nu au lipsit din repertoriu nici cântări precum stihiri la Întâmpinarea Domnului (2 februarie) sau „Legănușul” (Cântarea a IX-a a Canonului Întâmpinării).

Nota festivă și de înaltă ținută a evenimentului a fost asigurată de prezența la concert a Domniei Sale, doamna Daniela Cămărăşan, Ambasadorul României în Republica Estonia, precum și a delegației oficiale a Mitropolitului Stephanos al Estoniei, alături de care corul Byzantion a participat în cadrul slujbei Întâmpinării Domnului.

Surpriza serii a constat în prezența în public a marelui compozitor estonian Arvo Pärt, un admirator al cântului ortodox și o personalitate a cărei notorietate este puternic potențată de modestie și autenticitate.

Corul Byzantion intenționează reluarea concertului din Estonia și în orașul Iași, ca debut oficial al evenimentelor din 2017, ce marchează aniversarea a 20 ani de activitate a formației.