Sunetele emană iubire – povestea lui Arvo Pärt (2)

Un suflu proaspăt

Picture-006Prin 1968, pe când lumea fusese cuprinsă de neputinţă, Pärt îşi pierdu încrederea în contrastele şi opoziţiile din muzica sa şi începu să caute o nouă formă şi expresie a sunetelor. Simţea deseori ceea ce dorea să împărtăşească celorlalţi, dar nu-şi putea găsi cuvintele potrivite şi se aplecă atunci asupra muzicii secolelor trecute, încercând să afle o modalitate de a transpune tihna şi claritatea acelei muzici străvechi în propriul său limbaj.
Aceasta a fost, de altfel, marea cotitură ce avea să-i schimbe viaţa.
S-a recăsătorit şi a decis să ducă o viaţă modestă, mutându-se într-un sumbru ansamblu de locuinţe de la marginea oraşului Talinn.
Au fost ani grei de căutări şi încercări solitare ce, deseori, i-au adus numai dezamăgiri. Soţia sa, Nora Pärt, îşi amintea că de multe ori îşi zărea soţul pierzându-şi încrederea în sine şi fiind aproape gata de a renunţa să mai compună ceva vreodată.
Apoi a venit însă scânteia ce avea să schimbe totul şi,  într-o dimineaţă de februarie a anului 1976, „Für Alina“, o lucrarea pentru pian abia compusă, avea să deschidă o nouă uşă prin care lumina s-a revărsat înăuntru.
Descoperirea stilului tintinnabuli avea să reprezinte pentru Pärt un nou început muzical dar sensul căutărilor sale avea să rămână neschimbat. Tintinnabuli este deseori menţionat când ne referim la muzica lui Pärt şi descrie o metodă compoziţională, un stil unic şi un mod de a gândi. Este greu să definim simplu şi clar acest termen, deşi multe definiţii ale lui au fost deja lansate şi interesul faţă de el a crescut pe măsura popularităţii mondiale a operelor lui Pärt. Nu ştim dacă popularitatea lui a ajuns la apogeu, dar putem afirma cu siguranţă că lucrările acestui compozitor estonian sunt, la ora actuală, cele mai interpretate lucrări din muzica clasică contemporană.
Atracţia muzicii sale s-a strecurat spre public cît se poate de încet, precum lucrările pärtiene, caracterizate de un tempo redus.
Nici în 1980, când Pärt părăsea Uniunea Sovietică pentru a se stabili împreună cu familia sa, la Viena, lucrurile nu se îmbunătăţiseră. Dimpotrivă, mediul din jur avea să-l determine să se retragă şi mai mult în sine, spiritualitatea muzicii sale fiind la fel de inadecvată pentru noul oraş, precum fusese şi pentru cel abia lăsat în urmă.
Nu avea de unde să ştie că un german ce-i ascultase lucrările la radio, în timp ce-şi conducea maşina, fusese atât de entuziasmat încât era gata să-i editeze un album.
În toamna anului 1984, când Manfred Eicher şi ECM au lansat „Tabula Rasa”, evenimentul avea să se transforme într-un punct de cotitură, Eicher declarând mai târziu că, în opinia sa, piesa de bază a albumului a schimbat total modul în care era percepută muzica mondială în anii ’80.
Deşi această afirmaţie poate suna exagerat, mulţi critici muzicali sunt total de acord cu ea şi este deja celebru articolul apărut în presa americană în care un jurnalist descria cum a văzut persoane infectate cu SIDA ce ascultau în continuu „Tabula Rasa“ în timp ce-şi aşteptau sfârşitul într-un centru de refugiaţi.
Se vede treaba că sunetele acelea misterioase conţineau ceva extrem important pentru oamenii aflaţi într-o situaţie limită.

Toate sunt una

Anii au trecut şi de atunci mulţi jurnalişti s-au întrebat cum se face că oameni de diferite naţionalităţi şi cu moduri diferite de a privi lumea sunt totuşi atraşi de muzica lui Pärt.
S-au oferit şi fel de fel de răspunsuri, în timp ce lucrările sale au fost deseori criticate ca fiind prea comerciale şi prea pe placul ascultătorilor. Au comentat mai ales reprezentanţii muzicii moderne, stârniţi probabil de intenţia clară a compozitorului de a fi pe aceeaşi lungime de undă cu ascultătorii săi şi de a nu le obosi simţurile cu împletiri de sunete şi structuri care le forţează limitele.
Cele câteva rânduri inserate pe coperta albumului „Tabula Rasa“ conţin de altfel un superb comentariu pärtian, în care maestrul îşi compară creaţia cu o lumină albă care, după ce intersectează prisma ascultătorului, capătă diferite nuanţe.
Privite astfel, toate elementele muzicii sale – compozitorul, muzicianul şi publicul – se întâlnesc într-un tot unitar. „Eu“ şi „ei“ se transformă în „noi“ iar lucrurile intră în matca lor firească.
Echilibru şi rânduială, într-o lumea ideală.
Arvo Pärt a oferit rareori explicaţii pentru muzica lui concisă şi clară, ce tinde spre unitate, dar cu cât sunt mai puţine cuvinte, cu atât mai mare este spaţiul de interpretare a muzicii.
„Toate sunt una“ şi „unu + unu = unu“ sunt două dintre cele mai dese descrieri ale muzicii sale.
Prima rezumă perspectiva sa asupra lumii, a doua descrie unitatea polarităţilor din tintinnabuli.

Muzica nu ţine cont de graniţe

Universul acestor creaţii muzicale este de natură spirituală, iar sunetele pot fi privite într-un mod „religios“.
Mulţi se întreabă deseori cum de muzica lui Pärt clădeşte punţi de comunicare, indiferent de vârsta, etnia şi mai ales religia (ori de lipsa acesteia) ascultătorului. Probabil el a reuşit să traducă în sunete ce nu ţin cont de graniţele ce ne separă ceva profund omenesc. Aşa să fie oare? Nu ştim. Putem doar să ne mulţumim cu această explicaţie sau să tragem propriile noastre concluzii.
AN48340_2Însă Centrul Arvo Pärt, funcţionează de câţiva ani în Laulasmaa, aproape de Tallinn şi de locul în care Arvo şi Nora Pärt locuiesc. Fundaţia păstrează şi inventariază tot ce are legătură cu acest mare compozitor şi, odată ce îşi va deschide uşile publicului, cercetătorii vor putea căuta răspunsuri la întrebările ce-i macină.
Pe de altă parte, Seminarul Sf. Vladimir din SUA a înfiinţat recent „Proiectul Arvo Pärt“, propunându-şi să scoată la iveală compoziţiile lui Pärt legate de tradiţia ortodoxă, lucrări în mare parte ignorate astăzi, acelaşi seminar organizând în Washington şi New York concerte cu lucrări de Arvo Pärt.
„Adam’s Lament“, cea mai recentă compoziţie semnată de Arvo Pärt, este şi ea inspirată din spiritualitatea ortodoxă. Compusă pentru cor şi orchestră, lucrarea a fost extrem de bine primită la Premiile Grammy, revista BBC Music Magazine nominalizând albumul omonim la premiile sale.
Conform autorului, povestea lui Adam, cel alungat din Rai în urma păcatului original, este, de fapt, povestea întregii omeniri, Pärt folosindu-se aici de propria muzică pentru a oferi ascultătorilor un text semnat de sfântul Siluan Athonitul şi publicat de arhimandritul Sofronie, unul din ucenicii săi, pe care Pärt l-a cunoscut personal prin anii ’80 la mănăstirea din Essex din Marea Britanie.
De altfel părintele Sofronie avea să devină, în cele din urmă, duhovnicul lui Pärt, şi, se pare, cel mai important sprijin al său în acele vremuri. Cuvintele de folos ale sale l-au ajutat pe compozitor, care, la începutul anilor ’90, a început să compună „Adam’s Lament“, avva Sofronie apucând să-i ofere compozitorului câteva sugestii esenţiale înainte de a pleca la Domnul.
Varianta neterminată a acestei lucrări a zăcut însă într-un sertar până acum câţiva ani, când Pärt reuşit să-şi finalizeze şi să-şi publice compoziţia. Căci cei 20 de ani ce trecuseră peste el îl maturizaseră şi îi dădură înţelepciune, experienţă şi sensibilitate.
Poate tocmai de accea oricine ascultă astăzi „Adam’s Lament“ cu inima deschisă găseşte în această lucrare un ocean de speranţă, semn că, oricât de multe lucruri rele ne înconjoară, doar dragostea ne poate arăta calea cea dreaptă.
Cale ce reprezintă nu sfârşitul ci doar un reper.
Un reper către muzica lui Arvo Pärt.

Immo MIHKELSON
Traducere şi adaptare după „Sounds emanating
love – the story of Arvo Pärt“ de Vlad Oneţiu
Originalul publicat în Life in Estonia
Foto: Life in Estonia

Arvo Pärt și Gerhard Richter participă la Festivalul Internațional din Manchester

Anul acesta Festivalul Internațional din Manchester, ce are loc în perioada 2-19 iulie, va prezenta un eveniment ce va reuni două personalități culturale de renume mondial.

Arvo-P-rt-and-Gerhard-Ric-010-2Compozitorul Arvo Pärt și pictorul Gerhard Richter s-au întâlnit pentru prima dată în toamna anului 2013, în Dresda. Întâlnirea lor s-a dovedit a fi una fructuoasă, în august 2014 Pärt dedicându-i lui Richter lucrarea „Drei Hirtenkinder aus Fátima“, piesa beneficiind de o primă audiţie la vernisajul expoziţiei Richter din Basel.
De data aceasta însă
 galeria Whitworth din Manchester va expune două lucrări semnate de Gerhard Richter, compoziţia „Drei Hirtenkinder aus Fátima“ semnată de Pärt fiind interpretată de ansamblul Vox Clamantis în perioada 9-11 iulie, şi de alte coruri locale în zilele următoare.

Pe de altă parte, un concert ce va conţine doar lucrări semnate de Arvo Pärt va avea loc în data de 12 iulie, la Bridgewater Hall, în repertoriu fiind incluse, printre altele, şi „Fratres”, „Stabat Mater”, „Como Cierva sedienta”, „Da Pacem Domine” și „Drei Hirtenkinder aus Fátima”, în interpretarea orchestrei de cameră Manchester Camerata dirijată de Gábor Takács-Nagy și a ansamblu Vox Clamantis, condus de Jaan-Eik Tulve.

Mai multe informații puteţi afla la: http://www.mif.co.uk/event/richter-part

Sursa şi foto:
Centrul Arvo Pärt

Sunetele emană iubire – povestea lui Arvo Pärt (1)

În ultimele zile ale lunii mai şi la începutul lui iunie Washington DC şi New York aveau să găzduiască patru concerte.
Corul şi orchestra au zburat peste ocean, deţinătorul premiului Grammy a dirijat şi însuşi maestrul Pärt a contribuit la pregătirea repertoriului.

Foto credit: Eleri Ever

Evenimentul ne-a amintit de primul concert de autor al lui Pärt, concert ce a avut loc acum vreo treizeci de ani în New York şi care fusese organizat cu mare entuziasm de către Joel Sachs împreună cu ansamblul Continuum. Compozitorul fusese şi atunci prezent la repetiţii, ajutând soliştii să-şi îmbunătăţească propria interpretare.
Între timp, renumele lui Pärt a crescut în aşa măsură încât este astăzi legat de muzica adorată de atâţia oameni, muzică ce emană pace, tristeţe şi dragoste jertfelnică, muzică ce consolează şi dă putere.

Estonienii sunt mândri de faptul că Arvo Pärt, faimosul lor compatriot, are un renume mondial şi o faimă ce impune respect.
Cu toate acestea,  ascultate cu atenţie, compoziţiile sale se adresează tuturor, indiferent de naţionalitate, culoarea pielii sau cultură. O muzică ce doreşte să ne spună că suntem implicaţi împreună în această lume.

Calea muzicii

Arvo Pärt s-a născut în 1935, în orăşelul Paide, însă apoi părinţii săi s-au despărţit şi, înaintea începerii celui de-al doilea război mondial, el s-a mutat alături de mama sa în Rakvere.
Acolo, în acel orăşel liniştit, şi-a petrecut copilăria şi tinereţea viitorul compozitor.
Când a început şcoala germanii încă mai deţineau controlul asupra Estoniei, dar pe la vârsta de nouă ani, când începuse deja să urmeze primele cursuri de pian, viaţa avea să i se deruleze sub regimul de ocupaţie sovietică.
Anii aceia agitaţi şi înspăimântători au marcat mulţi oameni pentru restul vieţii.
Când, la comanda lui Stalin, zeci de mii de estonieni au fost deportaţi în Siberia, printre aceştia se aflau şi o parte din rudele Pärt iar acest eveniment a rămas ca un ghimpe înfipt în sufletul său, născând o puternică revoltă împotriva puterilor străine.
Viaţa tânărului Arvo se derula aşadar între orele de la şcoală, jocurile cu prietenii şi proaspăta pasiune pentru filmele rulate la cinematograful local.
Muzica însă îşi făcea loc în viaţa lui puţin câte puţin şi, după ceva timp, avea să umbrească orice alt hobby. Punctul central al vieţii sale devenise radioul ce difuza muzică clasică iar vinerea, când se transmiteau concertele în direct, tânărul Pärt pleca cu bicicleta până în piaţa centrală, unde, pe un stâlp, se aflau ataşate câteva difuzoare şi pedala în jurul lui până ce concertele luau sfârşit.
Astăzi, în piaţa centrală din Rakvere doar o sculptură reprezentând un băieţel cu o bicicletă ne mai aminteşte de acele momente.
Vă spunem însă povestea unei persoane care, de la bun început s-a ataşat de muzică, o poveste despre dragostea şi dorul pentru tot ceea ce se află dincolo de linia orizontului, pentru lucrurile ce, deseori, sunt mult mai bine exprimate prin muzică decât prin oricare alt tip de artă.
Spunem povestea muzicii lui Arvo Pärt, povestea compoziţiilor sale atât de iubite în întreaga lume, lucrări ce fac ca oamenii să revină în sinele lor, oferind senzaţia unei inexplicabile armonii şi permiţând ascultătorilor să facă parte, sau să spere într-un contact cu absolutul.
Oamenii au nevoie de acest lucru şi de asta a avut nevoie Arvo Pärt pe măsură ce a urmat calea muzicii.
O cale, de la bun început, plină de bucurii, dar şi de schimbări, obstacole, tentaţii şi suferinţă.
Pärt a susţinut în interviuri că nu i se pare ca viaţa lui să fi fost diferită de vieţile altora. Avem atât de multe lucruri în comun cu ceilalţi… aceleaşi nevoi… aceleaşi ţeluri…
Într-un fel despre asta este muzica lui.

Seceta puterii şi a spiritului

După absolvirea liceului, Pärt va pleca la Talinn, unde activau cei mai buni profesori şi muzicieni din Estonia. Îşi dorea să devină compozitor, oraşul fusese curăţat de ruinele războiului, Stalin era mort şi un nou val de speranţă plutea în aer.
La sfârşitul anilor ’50 compoziţiile lui Pärt aveau să atragă pentru prima oară atenţia în Talinn, fiind aprobate de venerabilii colegii din Uniunea Compozitorilor şi, în cele din urmă, ajungând până la Moscova.
Era epoca ce încuraja energia tinerilor, societatea socialistă străduindu-se să o îndrume spre calea cea „dreaptă“. Cultura jucase un rol important în lupta paşnică din cadrul Războiului Rece, unde ideologiile rivale încercau să demonstreze maselor aflate de cealaltă parte că deţin supremaţia.
Uneori această tactică funcţiona.
În această confruntare, fiecare talent era văzut ca un viitor ostaş, iar Pärt ieşea în avantaj căci în Estonia, aflată la graniţa marelui imperiu roşu, Cortina de Fier nu avea atâta autoritate iar ecourile modernelor tehnici occidentale puteau fi resimţite.
Acestea aveau să-l captiveze şi pe Pärt, mai ales că îi ofereau posibilitatea de a-şi exprima revolta faţă de regimul aflat la putere. Curând însă aveau să apară şi primele problemele, lumea în care trăia Pärt considerând influenţele occidentale drept inamice şi sfidarea puterii inacceptabilă.
Încă din perioada studenţiei, odată cu lucrarea sa orchestrală „Nekrolog” (1960), Pärt va stârni puternice atitudini pro şi contra, ce aveau să-i urmărească întreaga carieră de compozitor. Lăudat doar pentru a fi criticat mai târziu, persecutat şi favorizat, avea să-şi câştige publicul de partea sa, autorităţile rămânând însă în expectativă.
În anii ’60, angajat ca director de înregistrări în cadrul postului de radio estonian, va învăţa să deprindă subtilităţile sunetelor având totodată ocazia să înţeleagă şi psihologia muzicienilor, lucru ce-l va ajuta apoi pentru a-şi făuri propriul univers sonor.
Mulţi ani mai târziu, Pärt va declara că drumul său întortocheat în căutarea frumuseţii, a purităţii şi a adevărului, drumul său în căutarea lui Dumnezeu, avea să înceapă în acei ani ’60.
Aceasta avea să fie calea pe care o va alege şi, în pofida vârstei fragede, ţelurile sale urcau tot mai sus, fiind convins că orice compromis poate duce la pierzare.

Va urma

Immo MIHKELSON
Traducere şi adaptare după „Sounds emanating
love – the story of Arvo Pärt“ de Vlad Oneţiu
Originalul publicat în Life in Estonia
Foto: Life in Estonia

Două documentare despre Arvo Pärt vor fi proiectate in premieră la Strasbourg

Festival Musica din Strasbourg, anunţă premiera internaţională a documentarelor „Arvo Pärt – Un portret” şi „Adam’s Passion“.
10403466_1179276848764432_7925013401109359326_nEvenimentul va avea loc  miercuri, 23 september 23 la UGC Ciné Cité Strasbourg Etoile .
Primul documentar urmăreşte, timp de un an, activitatea compozitorului înainte de punerea în scenă a Patimilor după Adam“ în timp ce al doileadocumentar va prezenta în premieră spectacolul „Adam’s Passion“.
Cele două documentare vor avea premiera în Estoniape 11 septembrie 2015, când Arvo Pärt va împlini 80 de ani, proiecţiile din Strasbourg fiind momentan singurele din Europa.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, în urma înscrierii pe site-ul festivalului.

Centrul Arvo Pärt şi Seminarul Teologic Ortodox Sf. Vladimir au semnat un tratat de colaborare

Joi, 18 iunie, la Laulasmaa, Centrul Arvo Pärt şi Seminarul Teologic Ortodox Sf. Vladimir din New York au semnat un tratat de colaborare ce fundamentează cooperarea şi consilierea reciprocă între cele două instituţii, în special în domeniile artelor și teologiei.
DSC03791-500x517În urma acestui tratat se vor organiza
 conferinţe despre lucrările lui Arvo Pärt, conferinţe pe teme teologice, de arhivistică sau în alte domenii care au legătură cu activitatea seminarului și a centrului.
Concordatul a fost semnat de președintele consiliului de administrație al seminarului, arhiepiscopul de Washington, Mitropolitul Tihon al Întregii Americi și Canadei, de decanul seminarului, Pr. John Behr, de cancelarul seminarului, Chad Hatfield,președintele consiliului de administrație al Centrului Arvo Pärt, Michael Pärt și directorul general al Centrului Arvo Pärt, Anu Kivilo.
Profesorul Peter Bouteneff și soția sa, precum și Tatiana Lapchuk Hoff, susținătoare activă a proiectului Arvo Pärt, au făcut parte din delegația Seminarului Sf. Vladimir.

Tratatul oficial de colaborare este o continuare firească a cooperării existente începând din anul 2011 între Centrul Arvo Pärt și Seminarului Sf. Vladimir, concretizat în Proiectului Arvo Pärt, inițiat și condus de Peter Bouteneff. Punctul culminant al proiectului a fost organizarea concertelor Arvo Pärt, ce au avut loc la New York şi Washington în luna mai 2014, precum și acordarea, din partea Seminarul Sfântul Vladimir, a titlului de Doctor Honoris Causa compozitorului Arvo Pärt.
Volumul „Arvo Pärt: Out of Silence“, de Peter Bouteneff, ce analizează legăturile dintre muzica lui Arvo Pärt cu tradițiile creștinismului ortodox, a fost publicată recent de editura Seminarului Sf. Vladimir, una dintre cele mai importante edituri de volume creștin-ortodoxe din lume.
Seminarul Sf. Vladimir este, de asemenea, şi distribuitorul volumului „In Principio. Cuvântul în Muzica lui Arvo Pärt în Statele Unite ale Americii.

Sursa şi foto: Centrul Arvo Pärt

Anne Akiko Meyers: „Leipzig-Austin. O călătorie epică…“

Cinci zboruri anulatetrei avioane, alte trei curse cu taxi-ulsunetul confuz al soneriei de trezire la 4 dimineaţa și încă nu pot spune că s-a terminat totul fiindcă sunt încă pe drum de foarte foarte mult timp (s-au făcut deja 26 de ore).
IMG_1815Mi-am început ziua la 4 dimineaţa, în Leipzig, și,de cum am coborât din taxi în aeroport, am şi primit un vestea că zborurile FrankfurtDallasAustin au întârziere.
Cum fusesem în turneu vreo două săptămâni şi eram deja disperată să-mi revăd familia amreuşit să prind un loc la zborul United prinChicago aşa că, după alte două escale în Leipzigși Frankfurtiată-mă în Chicago unde mi s-a comunicat că zborul meu de legătură a fost anulat.
Au urmat, desigur, alte filtrele de securitate, ghişeul ce-mi eliberă un alt bilet şi aşteptarea nesfârşită a noului zbor.
Uffffistovitoare călătorie (domnule Arvo Pärt,unde-s acum superbele dumneavoastră compoziţii ce mi-ar mai alina sufletul?)
Reuşind să-mi rezerv un loc pentru un zbor AA sunt nevoită să aștept, şi să aștept și să tot aștept pentru ca, într-un final, să mă văd în avion.
A urmat o altă aşteptare, timp de o oră, nevoită să inhalez gazele de combustibil ce cuprinseseră întreaga parte stângă a avionului (cum de aşa ceva se petrece abia DUPĂ ce pasagerii şi-au ocupat locurile în avion rămâne un mister pentru mine).
IMG_1885Iată-ne deci
 înconjurați de pompierii îngrijoraţi de faptul că avionul ar putea exploda din cauza unei scurgeri de combustibil, iată şi ploaia, iată şi anunţul pilotului ce ne informează că pista a fost acum închisă…
Şi iată-ne, î
n cele din urmă, coborând din avion și așteptând din nou o oră pentru a ni se comunica faptul că biletele noastre au fost anulate.
Avea să fie doar prima anulare dintr-un lung şir.
Nu vă voi plictisi cu celelalt detalii. E de ajuns să vă spun doar că şi al treilea zbor a fost anulat și că… în clipa în care mai aveam puţin să izbucnesc în lacrimi mi-am zis că, poate
, numai o halbă imensă de bere m-ar mai scoate din starea asta.
Dar la bar un ţicnit m-a rugat să-i cânt nişte Bazzini, eu i-am răspuns să-şi vadă de băutura lui şi, 26 de ore mai târziu, după a cincea anulare de zbor, am reuşit să prind ultima cameră liberă din tot Chicago ca să pot înnopta omeneşte.
Aşa că, de m-aţi zărit în faţă la McDonald, la 
Chicago O’Hare, știţi acum toată tragi-comedia.
Sper doar că poate mâine voi fi în drum spre casă…

Și când te gândești că doar cu o zi în urmă interpretam „Concertul în A minor“ de Bach, „Darf Ich“, „Passacaglia“, „Fratres“ şi „Air“ la Gewandhaus cu fenomenalul Kristjan Järvi și Leipzig Orchestra MDR, omagiind superbele lucrări ale lui Arvo Pärt…
S-au întâmplat toate acestea ori a fost doar un vis
?

Sursa şi fotoAnne Akiko Meyers Blog

Arvo Pärt a fost ales „Composer în Residence“. Noi concerte în Magdeburg şi Leipzig

Arvo Pärt a fost ales „Composer în Residence“ de MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra, cu această ocazie lucrările sale fiind interpretate în mod regulat pe tot parcursul stagiunii muzicale. Evenimentele vor culmina cu două concerte succesive ce vor avea loc în această lună.
Astfel, pe 13 iunie, „Darf ich…”, „Swansong”, „La Sindone”, dar și „Passacaglia” și „Fratres” vor răsuna la biserica Sf. Ioan de Magdeburg, în interpretarea celebrei violoniste Anne Akiko Meyers iar un alt concert va avea loc pe 14 iunie la Gewandhaus din Leipzig, unde, lucrărilor mai sus menţionate li se va alătura şi „Credo“ (compus în 1968).
MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra și Corul Radio MDR va fi condus de Kristjan Järvi, dirijor principal al orchestrei încă din 2012.
Aceste evenimente continuă seria de concerte estoniene de la Gewandhaus, cu doar o săptămână în urmă aceeaşi orchestră, dirijată de Neeme Järvi, interpretând, după o sută de ani, oratoriul estonianului Rudolf Tobias, „Jonah’s Mission”.

Sursa şi foto: Centrul Arvo Pärt