Dicţionarul Arvo Pärt – Spiegel im Spiegel

  • Lucrez într-o cafenea unde de obicei, în timpul programului, punem ca muzică de fundal piese de jazz sau folk. Într-o zi, după ce le-am spus clienţilor că a sosit ora închiderii și că trebuiau să plece, am pus cântecul acesta. Ieşiseră toţi, mai rămăsese doar o femeie ce strîngea ziarele pe care le citise și care mi-a spus că va pleca şi ea imediat. I-am răspuns că nu-i nicio grabă iar ea, în timp ce număram cănile, a venit la tejghea întrebîndu-mă dacă n-ar mai putea rămâne puţin, pînă se termină acest cîntec. Am fost de acord şi, după zece minute, a revenit la tejghea cu ochii în lacrimi şoptindu-mi: „Mulțumesc mult, chiar aveam nevoie de aşa ceva”.
    De atunci m-am simţit foarte legat de acest cântec ca o mîngîiere, ca un loc în care te poţi reculege în linişte, un cîntec despre tot. Şi azi mă întreb ce-o fi fost în sufletul acelei femei în timp ce asculta aşa ceva. Părea ceva foarte serios, mult mai serios decît ce simt eu cînd îl ascult, deşi nici la mine nu e un sentiment uşor de definit. Încă îl mai ascult încercând să aflu răspunsul.
  • Şi eu şi soția mea ascultăm cd-uri cu lucrările lui Arvo Pärt în timp ce conducem maşina.
    Într-o zi, în timp ce se derula această piesă, ne-am oprit la o biserică aşezată în fața mării. Oprisem motorul, lăsînd doar muzica să curgă. Şi atunci s-a întîmplat ceva. Muzica, unduirea valurilor, lumina, clipa aceea, noi… Totul se îmbinase într-o secundă ascultînd muţi această piesă. E minunat cum s-au petrecut toate fără să fim nevoiţi să scoatem vreun cuvînt,  doar oprindu-ne şi ascultînd . Probabil asta înseamnă credinţa. Cred că asta înseamnă. Deşi alţii ar numi totul un „moment estetic“.
  • Când am plecat prima oară de acasă spre facultate, am auzit această piesă pe telefon (la Magic of Internet Radio, desigur). Am oprit brusc mașina, aveam ochii în lacrimi, şi, ascultînd acest cîntec, am înţeles că nimic nu va mai fi vreodată la fel… Copilăria mea tocmai se sfîrşise…
  • Sora mea a plecat la Domnul pe neaşteptate, în urmă cu vreo 2-3 luni. Era inginer software foarte apreciat, avea doar 40 de ani și ultimii zece ani ai săi şi-i dedicase acţiunilor caritabile.
    Şi-a dus viaţa în singurătate, fără să se plîngă, luptînd cu o boală ereditară dar păstrîndu-şi mereu zîmbetul pentru care era renumită.
    Când ascult această piesă simt o linişte enormă şi ştiu că sufletul ei este sus, acolo unde merită.